Tehnologia îngrăşării intensiv-industriale
a tineretului ovin
a tineretului ovin
ING. IONIŢĂ LUCIAN
MASTER ANUL I
Facultatea de Zootehnie,
U.S.A.M.V. Bucureşti
S.C. FERMA NOVA S.R.L.
3.1. Caracteristicile sistemului intensiv de creştere a ovinelor
• În acest sistem se cresc rase cu grad ridicat de ameliorare.
• Animalele se întreţin în adăposturi specializate care să asigure un grad ridicat de confort şi microclimat corespunzător.
• Să se practice concentrarea efectivelor în unităţi mari.
• Să asigure posibilităţi de derulare a unor programe şi măsuri eficiente de selecţie.
• Să asigure posibilităţi de mecanizare şi automatizare a fluxului tehnologic, reducerea efortului fizic, creşterea productivităţii muncii.
• Să asigure posibilitatea optimizării raţiilor furajere pentru fiecare categorie de ovine în parte.
3.2. Parametrii tehnico-economici orientativi ai sistemului intensiv-industrial de îngrăşare a mieilor
Prin îngrăşare se înţelege în primul rând procesul de producere a cărnii de tineret îngrăşat, iar în secundar a ovinelor adulte reformate şi a batalilor care au fost exploataţi pentru lână.
Realizarea unor parametrii superiori în cadrul acestei tehnologii de îngrăşare reflectaţi în : ritm superior de creştere a tineretului, capacitate ridicată de valorificare a furajului, posibilitatea mecanizării şi automatizării fluxului de producţie, productivitate mare a muncii, investiţii reduse pentru construcţia îngrăşătoriei etc. au condus la răspândirea ei pe scară largă.
Scopul aplicării acestui sistem de îngrăşare este producerea tineretului cu o greutate la livrare de 45-46 kg, într-o perioadă relativ scurtă de timp (tabel 1), cu un consum specific redus, valorificând potenţialul biologic al ovinelor precoce, în direcţia producţiei de carne.
Berbecuţii destinaţi îngrăşării se obţin îndeosebi din fătări timpurii, în lunile noiembrie-ianuarie. Mieii se introduc la îngrăşat la vârsta de 45-60 zile, la greutatea de 12-13 kg.
Îngrăşarea în acest sistem se face în unităţi specializate, de mare capacitate, în care se asigură condiţii adecvate de adăpostire, întreţinere, hrănire, adăpare şi microclimat, atât pentru perioada de vară, cât şi pentru anotimpul rece.
3.3. Etapele tehnologiei de îngrăşare intensivă a tineretului ovin
Adăpostirea. Îngrăşătoria este organizată în adăposturi (tronsoane) dispuse în paralel două câte două, de-a lungul unei alei betonate utilizată pentru furajarea animalelor. Înălţimea adăposturilor spre aleea de furajare este de 3-3,5 m (funcţie de modalitatea de administrare a furajelor, iar în partea opusă de cca 2,5 m. Acoperişul este din materiale uşoare : tablă, carton, azbociment, iar pereţii din plasă de sârmă.
Lărgimea adăposturilor este, de obicei, de 6 m şi sunt compartimentate prin panouri din plasă de sârmă în boxe comune a câte 24 mp/boxă, putând asigura cazarea a 70-75 de miei. Pardoseala adăposturilor este de tip „grătar” cu distanţa între rigle de cca 2 cm şi este montată la o înălţime de 60-80 cm mai sus de nivelul solului pentru a permite o colectare a dejecţiilor pe perioada îngrăşării.
De-a lungul peretelui dinspre aleea de furajare sunt montate ieslele, confecţionate din tablă, în vederea administrătii facile a furajelor, care trebuie să asigure un front de furajare de cca 8-10 cm (corelat cu tipul furajului ce constituie baza îngrăşării). Pe peretele dintre două boxe se montează o adăpătoare comună cu nivel constant.
Întreţinerea berbecuţilor se realizează în boxe comune pe pardoseală tip grătar, asigurându-se o densitate de cca 3-4 miei/mp.
Hrănirea se realizează la discreţie, amestecul furajer fiind administrat de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, conform tehnologiei de îngrăşare în sistem intensiv, care cuprinde trei faze distincte, diferenţiat, pentru acoperirea cerinţelor nutritive ale animalelor în fiecare fază.
Adăparea se realizează la discreţie, utilizându-se adăpători cu nivel constant. Apa trebuie să fie curată, limpede, proaspătă, fără miros sau gust deosebit.
Evacuarea dejecţiilor se poate realiza diferenţiat, funcţie de gradul de modernizare a îngrăşătoriei. Astfel, mecanic cu ajutorul unui plug raclor „Delta” montat sub pardoseală sau la terminarea ciclului de îngrăşare, după demontarea pardoselii, cu ajutorul unui tractor dotat cu lamă de buldozer.
În vederea desfăşurării întregii activităţi în condiţii optime, îngrăşătoria este structurată în trei sectoare principale : recepţie, îngrăşare şi pregătirea şi depozitarea furajelor.
Sectorul de recepţie reprezintă zona din incinta complexului de îngrăşare în care poposesc mieii după achiziţionare. Materialul biologic utilizat la îngrăşare este format din masculi şi femele eliminaţi de la reproducţie, în vîrstă de cca 2,5 luni şi o greutate de 13-14 kg. Practic, aici mieii ajung în baza unui grafic de afluire încheiat de îngrăşătorie cu unităţile de creştere a ovinelor şi sunt supuşi următoarelor operaţii : îmbăierea, tratarea animalelor cu diferite afecţiuni, cântărirea şi lotizarea acestora cât mai uniformă în funcţie de vârstă şi greutate şi popularea boxelor de îngrăşare.
3.4. Organizarea unei ferme de îngrăşare intensiv industrială a tineretului ovin
Sectorul de îngrăşare este reprezentat de toate adăposturile de îngrăşare descrise anterior, în care se derulează fluxul tehnologic.
Sectorul de depozitare şi pregătire a furajelor este reprezentat de toate construcţiile anexe utilizate ca depozite de furaje. De asemenea mai include bucătăria furajeră şi întreaga linie de preparare a amestecului unic, precum şi utilajele sau instalaţiile aferente distribuirii acestor furaje.
Derularea procesului de îngrăşare a mieilor în cadrul complexelor industriale implică parcurgerea a trei faze principale ale îngrăşării (faza de acomodare, faza de îngrăşare şi faza de finisare-livrare), fiecare având caracteristici proprii.
Amplasarea şi mărimea îngrăşătoriei
Amplasarea unei îngrăţătorii atât din punct de vedere teritorial, cât şi organizatoric este condiţionată în primul rând de zona geografică, ceea ce înseamnă implicit şi rasa. Indiferent de zona geografică, amplasarea unei îngrăţătorii trebuie să se facă astfel încât să ofere posibilitateaasigurării în condiţii optime a transportului în cazul populării şi depopulării cu animale şi a aprovizionării cu furaje. De asemenea, trebuie asigurată alimentarea cu apă în interior, precum şi a reţelei electrice. Respectarea normativelor sanitar-veterinare (legea 137/1995 privind protectia mediului, ordinul 536/1997 normele metodologice privind aplicarea legii 137, legea 72/2002 legea zootehniei etc.),precum şi asigurarea sănătăţii animalelor reprezintă de asaemeni factori care condiţionează amplasarea îngrăşătoriei.
D.p.d.v. organizatoric, locul unei îngrăşătorii poate fi :
a) în ferma modul – cu următoarele elemente :
• Ferma de elită
• Ferma de exploatare.
• Complex de îngrăşare.
Un astfel de modul poate fi amplasat în toate zonele de creştere (şes, deal, munte), variind însă dimensiunea care va fi mai mare în zona de creşterea raselor cu lână fină (efectiv total 20.000 de ovine) şi mai mic în zona de deal (7000 capete) şi de munte(2000 de capete).
În această situaţie popularea îngrăşătoriei se face numai cu materialul din fermă provenit din : tineret mascul an precedent după testare şi necorespunzători şi ovine adulte reformate.
Aceste unităţi îşi pot asigura parţial sau total baza furajeră din resurse proprii.
b) complexe de îngrăşare de sine stătătoarecu capacitate pe serie de 15.000-20.000 locuri pe serie, la care afluiesc efective din diferite unităţi furnizoare. Aceste unităţi îşi pot asigura necesarul de furaje din FNC-uri proprii sau din alte FNC-uri.
Pregătirea unităţii pentru populare
Indiferent de sistemul căreia îi aparţine, acţiunile de pregătire a unităţii sunt următoarele :
• Curăţirea mecanică a gunoiului din adăposturi (de la sol sau de sub grătare) urmată de spălare, dezinfecţie, dezinsecţie, deparazitare şi deratizare.
• Verificarea şi asigurarea integrităţii grătarelor în adăposturile prevăzute cu acest tip de pardoseală, astfel încât în cazul celor de lemn distanţa dintre şipci să fie de 20-22 mm, iar a celor din fier de 12-16 mm.
• Instalarea ieslelor şi asigurarea unui front de furajare de 15 cm/cap în adăposturi cu pardoseală de grătar şi 25 cm/cap la sol.
• Instalarea adăpătorilor automate cu asigurarea unui front de adăpare de 15 cm/cap.
• Amenajarea boxelor de cazare a tineretului pe faze de îngrăşare : pentru faza de acomodare se amenajează 20 % din capacitate cu boxe în suprafaţă de 7 mp pe grătar şi 25 mp la sol, cu asigurarea furajării şi adăpării la fiecare boxă ; pentru faza de îngrăşare-finisare se amenajează boxe de 24 mp pe grătar şi de 50 mp la sol.
• Amenajarea spaţiului de recepţionare cu rampă, boxe pentru lotizare, cântar ţi baie.
• Punerea în funcţiune a staţiei de preparare a furajelor.
• Înfiinţarea de pajişti cultivate şi ameliorarea păşunilor naturale, asigurându-se minim 7 kg masă verde pe zi în cazul îngrăşării păşunii.
Asigurarea materialului biologic
Popularea îngrăşătoriei se face conform graficului de afluire. Transportul animalelor trebuie făcut cu mujloace special amenajate. La sosirea în unitate se face lotizarea pe grupe de greutate : mieii sub 13 kg greutate vie constituie grupe de maxim 20 capete la întreţinere pe grătar şi de 50 capete la întreţinere la sol. Peste această limită de greutate loturile pot fi de 80 capete la întreţinerea pe grătar şi 200 capete la întreţinerea la sol. În cadrul lotului nu trebuie să existe dferenţe mai mari de 2 kg
Acţiuni sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor
La popularea îngrăşătoriilor efectivul este supus unui examen clinic individual pentru depistarea bolilor infecto-contagioase; exemplarele suspecte sunt introduse în boxe de izolare. Întregul efectiv este ţinut zilnic sub supraveghere pe toată perioada de îngrăşare, izolându-se animalele cu semne clinice de boală.
Tratamentele preventive se execută astfel :
• Vaccinarea anticărbunoasă se execută în prima lună de la intrarea în complex.
• Vaccinarea antiaftoasă se face la efectivul livrat în viu cu minim 15 zile şi maxim 60 zile înainte de livrare.
• Îmbăierea antiscabioasă se execută imediat după afluire.
• Controlul sanitar-veterinar al furajelor grosiere şi fibroase se va executa la începerea fiecărei şire sau celule de siloz şi se va acorda o deosebită atenţie buletinelor de analiză care însoţesc transporturile de nutreţuri combinate.
3.5. Fazele îngrăşării tineretului ovin în sistem intensiv
Faza de acomodare are o durată de 12-14 zile şi are rolul de a obişnui animalele cu întreţinerea pe grătere şi cu noul sistem. În vederea evitării stresului de aglomerare şi pentru o mai bună supravghere a stării de sănătate în această fază boxele se populkează la jumătate din capacitate.
În prima perioadă a fazei de acomodare animalele primesc în furajare o hrană asemănătoare celei din unitatea de provenienţă, urmând ca treptat să li se introducă în raţie nutreţul ce va constitui baza în perioada de îngrăşare. Hrana administrată trebuie să aibă un aport proteic de 18 % PB şi este format dintr-un amestec de fibroase şi concentrate (tabel 2) în proporţii diferite.
Sporul realizat de mieii din rasele noastre în această perioadă (tabel 2) poate varia între 180-200 g/cap/zi, cu un consum specific de 3,5-5,5 UN/kg spor.
În această fază este foarte importanţă supravegherea mieilor, pentru evitarea accidentelor de orice natură datorate schimbării regimului de hrănire şi întreţinere.
Faza de îngrăşare are o durată de cca 85 de zile până în momentul în care mieii ating greutatea de 32-33 kg, în cazul raselor indigene şi 33-35 în cazul metiţilor obţinuţi cu rasele de carne. În această fază sporul zilnic de creştere în greutate este mai redus (cca 180-250 g), justificat de scăderea nivelului proteic al raţiei administrate (a14-15 % PD) şi de majorarea conţinutului de celuloză din raţie la 15-20 %. În vederea obţinerii unor rezultate superioare în această fază este indicată administrarea alternativă a mai multor sortimente de nutreţuri (tabel 4), grupate în raţii cu niveluri nutritive similare.
Faza de finisare are o durată de aproximativ 20 de zile şi se caracterizează prin scăderea nivelului proteic şi creşterea celui energetic. În această fază se scot din alimentaţia mieilor a furajelor ce pot imprima gust sau miros neplăcut, culoare sau consistenţă necorespunzătoare. Apa se asigură la discreţie aproximativ 3-4 kg/cap/zi.
Concluzii
Acest sistem de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin pentru producţia de carne trebuie extins şi în ţara noastră deoarece constituie un mijloc foarte important şi eficient economic de transformare şi valorificare a producţiei secundare din agricultură. Pe lângă acest avantaj, mai este şi marele avantaj că se pot obţine fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene pentru înfiinţarea unor astfel de ferme.
Dar înainte de a recurge la înfiinţarea unor astfel de ferme trebuie să se facă un serios studiu de marketing privitor la valorificarea producţiei de carne atât internă, dar mai ales externă, deoarece este recunoscut faptul că în România nu există un consum mare de carne de ovine, ci doar unul ocazional (Sărbătorile Pascale). Ca atare se va adopta şi o bună strategie de publicitate, bazată pe însuşirile deosebite şi caracteristicile gustative ale acestui tip de carne care să ducă la o bună informare a populaţiei cu privire la aceasta.
De asemenea, trebuiesc luate în continuare măsuri care să promoveze practicarea acestui sistem de obţinere a cărnii de tineret îngrăşat atât din punct de vedere economic, cât şi organizatoric, printre care :
• Adoptarea unor tehnologii intensive, moderne de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin.
• Construirea unor îngrăşătorii cu cpacităţi mari, capabile să valorifice în condiţii optime producţia secundară din agricultură.
• Producerea unui număr mare de produşi prin utilizarea unor tehnologii moderne de reproducţie concomitent cu reducerea sacrificărilor sezoniere a mieilor de lapte.
• Sporirea cererii interne şi externe de carne de ovine datorită calităţii şi însuşirilor nutriţionale şi gustative a cărnii de tineret îngrăşat.
• Rentabilizarea producţiei de carne ca urmare a concentrării efectivelor şi a îmbunătăţirii parametrilor cantitativi şi calitativi ai îngrăşării.
• Reorientarea direcţiei de ameliorare a ovinelor prin promovarea tipului mixt lână-carne şi realizarea unor încrucişări individuale cu rasele specializate pentru producţia de carne.
MASTER ANUL I
Facultatea de Zootehnie,
U.S.A.M.V. Bucureşti
S.C. FERMA NOVA S.R.L.
3.1. Caracteristicile sistemului intensiv de creştere a ovinelor
• În acest sistem se cresc rase cu grad ridicat de ameliorare.
• Animalele se întreţin în adăposturi specializate care să asigure un grad ridicat de confort şi microclimat corespunzător.
• Să se practice concentrarea efectivelor în unităţi mari.
• Să asigure posibilităţi de derulare a unor programe şi măsuri eficiente de selecţie.
• Să asigure posibilităţi de mecanizare şi automatizare a fluxului tehnologic, reducerea efortului fizic, creşterea productivităţii muncii.
• Să asigure posibilitatea optimizării raţiilor furajere pentru fiecare categorie de ovine în parte.
3.2. Parametrii tehnico-economici orientativi ai sistemului intensiv-industrial de îngrăşare a mieilor
Prin îngrăşare se înţelege în primul rând procesul de producere a cărnii de tineret îngrăşat, iar în secundar a ovinelor adulte reformate şi a batalilor care au fost exploataţi pentru lână.
Realizarea unor parametrii superiori în cadrul acestei tehnologii de îngrăşare reflectaţi în : ritm superior de creştere a tineretului, capacitate ridicată de valorificare a furajului, posibilitatea mecanizării şi automatizării fluxului de producţie, productivitate mare a muncii, investiţii reduse pentru construcţia îngrăşătoriei etc. au condus la răspândirea ei pe scară largă.
Scopul aplicării acestui sistem de îngrăşare este producerea tineretului cu o greutate la livrare de 45-46 kg, într-o perioadă relativ scurtă de timp (tabel 1), cu un consum specific redus, valorificând potenţialul biologic al ovinelor precoce, în direcţia producţiei de carne.
Berbecuţii destinaţi îngrăşării se obţin îndeosebi din fătări timpurii, în lunile noiembrie-ianuarie. Mieii se introduc la îngrăşat la vârsta de 45-60 zile, la greutatea de 12-13 kg.
Îngrăşarea în acest sistem se face în unităţi specializate, de mare capacitate, în care se asigură condiţii adecvate de adăpostire, întreţinere, hrănire, adăpare şi microclimat, atât pentru perioada de vară, cât şi pentru anotimpul rece.
3.3. Etapele tehnologiei de îngrăşare intensivă a tineretului ovin
Adăpostirea. Îngrăşătoria este organizată în adăposturi (tronsoane) dispuse în paralel două câte două, de-a lungul unei alei betonate utilizată pentru furajarea animalelor. Înălţimea adăposturilor spre aleea de furajare este de 3-3,5 m (funcţie de modalitatea de administrare a furajelor, iar în partea opusă de cca 2,5 m. Acoperişul este din materiale uşoare : tablă, carton, azbociment, iar pereţii din plasă de sârmă.
Lărgimea adăposturilor este, de obicei, de 6 m şi sunt compartimentate prin panouri din plasă de sârmă în boxe comune a câte 24 mp/boxă, putând asigura cazarea a 70-75 de miei. Pardoseala adăposturilor este de tip „grătar” cu distanţa între rigle de cca 2 cm şi este montată la o înălţime de 60-80 cm mai sus de nivelul solului pentru a permite o colectare a dejecţiilor pe perioada îngrăşării.
De-a lungul peretelui dinspre aleea de furajare sunt montate ieslele, confecţionate din tablă, în vederea administrătii facile a furajelor, care trebuie să asigure un front de furajare de cca 8-10 cm (corelat cu tipul furajului ce constituie baza îngrăşării). Pe peretele dintre două boxe se montează o adăpătoare comună cu nivel constant.
Întreţinerea berbecuţilor se realizează în boxe comune pe pardoseală tip grătar, asigurându-se o densitate de cca 3-4 miei/mp.
Hrănirea se realizează la discreţie, amestecul furajer fiind administrat de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, conform tehnologiei de îngrăşare în sistem intensiv, care cuprinde trei faze distincte, diferenţiat, pentru acoperirea cerinţelor nutritive ale animalelor în fiecare fază.
Adăparea se realizează la discreţie, utilizându-se adăpători cu nivel constant. Apa trebuie să fie curată, limpede, proaspătă, fără miros sau gust deosebit.
Evacuarea dejecţiilor se poate realiza diferenţiat, funcţie de gradul de modernizare a îngrăşătoriei. Astfel, mecanic cu ajutorul unui plug raclor „Delta” montat sub pardoseală sau la terminarea ciclului de îngrăşare, după demontarea pardoselii, cu ajutorul unui tractor dotat cu lamă de buldozer.
În vederea desfăşurării întregii activităţi în condiţii optime, îngrăşătoria este structurată în trei sectoare principale : recepţie, îngrăşare şi pregătirea şi depozitarea furajelor.
Sectorul de recepţie reprezintă zona din incinta complexului de îngrăşare în care poposesc mieii după achiziţionare. Materialul biologic utilizat la îngrăşare este format din masculi şi femele eliminaţi de la reproducţie, în vîrstă de cca 2,5 luni şi o greutate de 13-14 kg. Practic, aici mieii ajung în baza unui grafic de afluire încheiat de îngrăşătorie cu unităţile de creştere a ovinelor şi sunt supuşi următoarelor operaţii : îmbăierea, tratarea animalelor cu diferite afecţiuni, cântărirea şi lotizarea acestora cât mai uniformă în funcţie de vârstă şi greutate şi popularea boxelor de îngrăşare.
3.4. Organizarea unei ferme de îngrăşare intensiv industrială a tineretului ovin
Sectorul de îngrăşare este reprezentat de toate adăposturile de îngrăşare descrise anterior, în care se derulează fluxul tehnologic.
Sectorul de depozitare şi pregătire a furajelor este reprezentat de toate construcţiile anexe utilizate ca depozite de furaje. De asemenea mai include bucătăria furajeră şi întreaga linie de preparare a amestecului unic, precum şi utilajele sau instalaţiile aferente distribuirii acestor furaje.
Derularea procesului de îngrăşare a mieilor în cadrul complexelor industriale implică parcurgerea a trei faze principale ale îngrăşării (faza de acomodare, faza de îngrăşare şi faza de finisare-livrare), fiecare având caracteristici proprii.
Amplasarea şi mărimea îngrăşătoriei
Amplasarea unei îngrăţătorii atât din punct de vedere teritorial, cât şi organizatoric este condiţionată în primul rând de zona geografică, ceea ce înseamnă implicit şi rasa. Indiferent de zona geografică, amplasarea unei îngrăţătorii trebuie să se facă astfel încât să ofere posibilitateaasigurării în condiţii optime a transportului în cazul populării şi depopulării cu animale şi a aprovizionării cu furaje. De asemenea, trebuie asigurată alimentarea cu apă în interior, precum şi a reţelei electrice. Respectarea normativelor sanitar-veterinare (legea 137/1995 privind protectia mediului, ordinul 536/1997 normele metodologice privind aplicarea legii 137, legea 72/2002 legea zootehniei etc.),precum şi asigurarea sănătăţii animalelor reprezintă de asaemeni factori care condiţionează amplasarea îngrăşătoriei.
D.p.d.v. organizatoric, locul unei îngrăşătorii poate fi :
a) în ferma modul – cu următoarele elemente :
• Ferma de elită
• Ferma de exploatare.
• Complex de îngrăşare.
Un astfel de modul poate fi amplasat în toate zonele de creştere (şes, deal, munte), variind însă dimensiunea care va fi mai mare în zona de creşterea raselor cu lână fină (efectiv total 20.000 de ovine) şi mai mic în zona de deal (7000 capete) şi de munte(2000 de capete).
În această situaţie popularea îngrăşătoriei se face numai cu materialul din fermă provenit din : tineret mascul an precedent după testare şi necorespunzători şi ovine adulte reformate.
Aceste unităţi îşi pot asigura parţial sau total baza furajeră din resurse proprii.
b) complexe de îngrăşare de sine stătătoarecu capacitate pe serie de 15.000-20.000 locuri pe serie, la care afluiesc efective din diferite unităţi furnizoare. Aceste unităţi îşi pot asigura necesarul de furaje din FNC-uri proprii sau din alte FNC-uri.
Pregătirea unităţii pentru populare
Indiferent de sistemul căreia îi aparţine, acţiunile de pregătire a unităţii sunt următoarele :
• Curăţirea mecanică a gunoiului din adăposturi (de la sol sau de sub grătare) urmată de spălare, dezinfecţie, dezinsecţie, deparazitare şi deratizare.
• Verificarea şi asigurarea integrităţii grătarelor în adăposturile prevăzute cu acest tip de pardoseală, astfel încât în cazul celor de lemn distanţa dintre şipci să fie de 20-22 mm, iar a celor din fier de 12-16 mm.
• Instalarea ieslelor şi asigurarea unui front de furajare de 15 cm/cap în adăposturi cu pardoseală de grătar şi 25 cm/cap la sol.
• Instalarea adăpătorilor automate cu asigurarea unui front de adăpare de 15 cm/cap.
• Amenajarea boxelor de cazare a tineretului pe faze de îngrăşare : pentru faza de acomodare se amenajează 20 % din capacitate cu boxe în suprafaţă de 7 mp pe grătar şi 25 mp la sol, cu asigurarea furajării şi adăpării la fiecare boxă ; pentru faza de îngrăşare-finisare se amenajează boxe de 24 mp pe grătar şi de 50 mp la sol.
• Amenajarea spaţiului de recepţionare cu rampă, boxe pentru lotizare, cântar ţi baie.
• Punerea în funcţiune a staţiei de preparare a furajelor.
• Înfiinţarea de pajişti cultivate şi ameliorarea păşunilor naturale, asigurându-se minim 7 kg masă verde pe zi în cazul îngrăşării păşunii.
Asigurarea materialului biologic
Popularea îngrăşătoriei se face conform graficului de afluire. Transportul animalelor trebuie făcut cu mujloace special amenajate. La sosirea în unitate se face lotizarea pe grupe de greutate : mieii sub 13 kg greutate vie constituie grupe de maxim 20 capete la întreţinere pe grătar şi de 50 capete la întreţinere la sol. Peste această limită de greutate loturile pot fi de 80 capete la întreţinerea pe grătar şi 200 capete la întreţinerea la sol. În cadrul lotului nu trebuie să existe dferenţe mai mari de 2 kg
Acţiuni sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor
La popularea îngrăşătoriilor efectivul este supus unui examen clinic individual pentru depistarea bolilor infecto-contagioase; exemplarele suspecte sunt introduse în boxe de izolare. Întregul efectiv este ţinut zilnic sub supraveghere pe toată perioada de îngrăşare, izolându-se animalele cu semne clinice de boală.
Tratamentele preventive se execută astfel :
• Vaccinarea anticărbunoasă se execută în prima lună de la intrarea în complex.
• Vaccinarea antiaftoasă se face la efectivul livrat în viu cu minim 15 zile şi maxim 60 zile înainte de livrare.
• Îmbăierea antiscabioasă se execută imediat după afluire.
• Controlul sanitar-veterinar al furajelor grosiere şi fibroase se va executa la începerea fiecărei şire sau celule de siloz şi se va acorda o deosebită atenţie buletinelor de analiză care însoţesc transporturile de nutreţuri combinate.
3.5. Fazele îngrăşării tineretului ovin în sistem intensiv
Faza de acomodare are o durată de 12-14 zile şi are rolul de a obişnui animalele cu întreţinerea pe grătere şi cu noul sistem. În vederea evitării stresului de aglomerare şi pentru o mai bună supravghere a stării de sănătate în această fază boxele se populkează la jumătate din capacitate.
În prima perioadă a fazei de acomodare animalele primesc în furajare o hrană asemănătoare celei din unitatea de provenienţă, urmând ca treptat să li se introducă în raţie nutreţul ce va constitui baza în perioada de îngrăşare. Hrana administrată trebuie să aibă un aport proteic de 18 % PB şi este format dintr-un amestec de fibroase şi concentrate (tabel 2) în proporţii diferite.
Sporul realizat de mieii din rasele noastre în această perioadă (tabel 2) poate varia între 180-200 g/cap/zi, cu un consum specific de 3,5-5,5 UN/kg spor.
În această fază este foarte importanţă supravegherea mieilor, pentru evitarea accidentelor de orice natură datorate schimbării regimului de hrănire şi întreţinere.
Faza de îngrăşare are o durată de cca 85 de zile până în momentul în care mieii ating greutatea de 32-33 kg, în cazul raselor indigene şi 33-35 în cazul metiţilor obţinuţi cu rasele de carne. În această fază sporul zilnic de creştere în greutate este mai redus (cca 180-250 g), justificat de scăderea nivelului proteic al raţiei administrate (a14-15 % PD) şi de majorarea conţinutului de celuloză din raţie la 15-20 %. În vederea obţinerii unor rezultate superioare în această fază este indicată administrarea alternativă a mai multor sortimente de nutreţuri (tabel 4), grupate în raţii cu niveluri nutritive similare.
Faza de finisare are o durată de aproximativ 20 de zile şi se caracterizează prin scăderea nivelului proteic şi creşterea celui energetic. În această fază se scot din alimentaţia mieilor a furajelor ce pot imprima gust sau miros neplăcut, culoare sau consistenţă necorespunzătoare. Apa se asigură la discreţie aproximativ 3-4 kg/cap/zi.
Concluzii
Acest sistem de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin pentru producţia de carne trebuie extins şi în ţara noastră deoarece constituie un mijloc foarte important şi eficient economic de transformare şi valorificare a producţiei secundare din agricultură. Pe lângă acest avantaj, mai este şi marele avantaj că se pot obţine fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene pentru înfiinţarea unor astfel de ferme.
Dar înainte de a recurge la înfiinţarea unor astfel de ferme trebuie să se facă un serios studiu de marketing privitor la valorificarea producţiei de carne atât internă, dar mai ales externă, deoarece este recunoscut faptul că în România nu există un consum mare de carne de ovine, ci doar unul ocazional (Sărbătorile Pascale). Ca atare se va adopta şi o bună strategie de publicitate, bazată pe însuşirile deosebite şi caracteristicile gustative ale acestui tip de carne care să ducă la o bună informare a populaţiei cu privire la aceasta.
De asemenea, trebuiesc luate în continuare măsuri care să promoveze practicarea acestui sistem de obţinere a cărnii de tineret îngrăşat atât din punct de vedere economic, cât şi organizatoric, printre care :
• Adoptarea unor tehnologii intensive, moderne de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin.
• Construirea unor îngrăşătorii cu cpacităţi mari, capabile să valorifice în condiţii optime producţia secundară din agricultură.
• Producerea unui număr mare de produşi prin utilizarea unor tehnologii moderne de reproducţie concomitent cu reducerea sacrificărilor sezoniere a mieilor de lapte.
• Sporirea cererii interne şi externe de carne de ovine datorită calităţii şi însuşirilor nutriţionale şi gustative a cărnii de tineret îngrăşat.
• Rentabilizarea producţiei de carne ca urmare a concentrării efectivelor şi a îmbunătăţirii parametrilor cantitativi şi calitativi ai îngrăşării.
• Reorientarea direcţiei de ameliorare a ovinelor prin promovarea tipului mixt lână-carne şi realizarea unor încrucişări individuale cu rasele specializate pentru producţia de carne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu