BOLILE PĂSĂRILOR
Pasteureloza aviară
Denumită şi holera aviară, boala este o infecţie întâlnită la galinaceele şi palmipedele sălbatice, produsă de bacterii din genul Pasteurella multocida, cu patogenitate ridicată. Boala evoluează enzootic, cu tendinţa de răspândire în focar.
Sursele de infecţie le reprezintă păsările purtătoare de germeni patogeni care trăiesc ca epifiţi în căile respiratorii ale acestora, păsările bolnave care elimină germeni prin toate secreţiile şi excreţiile, sau cadavrele acestora. Transmiterea bolii se realizează direct, de la pasărea bolnavă la cea sănătoasă, mai rar prin intermediul surselor secundare (furaje, apă, insecte sau animale purtătoare - vectori).
Declanşarea stărilor de boală produse de aceşti germeni este favorizată de condiţiile de igienă necorespunzătoare, de stress (hidric sau alimentar, lotizări etc.), dar mai ales de variaţiile bruşte ale temperaturii şi de umiditate (ploi, răciri bruşte sau, dimpotrivă, instalarea bruscă a căldurii excesive).
Boala se poate manifesta prin următoarele forme clinice:
- forma supraacută, are o evoluţie extrem de rapidă, păsările murind după câteva ore de boală (aproximativ 3 – 6 ore). Foarte frecvent, păsările sunt găsite moarte, fără să fi exprimat în prealabil nici un semn clar al îmbolnăvirii. Uneori, după o scurtă perioadă de agitaţie, acestea cad, se zbat violent şi mor în câteva minute.
- forma acută, (septicemică), are o evoluţie de 1 – 2 zile. La păsările afectate se observă febră, (peste 42-43 °C, cianoza pielii, respiraţie dispneică, vomizări, diaree – uneori cu tentă hemoragică).
- forma cronică este cunoscută şi sub numele de boala crestei şi a bărbiţelor datorită localizării leziunilor la acest nivel. Astfel, poate fi observat edemul crestei şi al bărbiţelor, ulterior necroze şi sfacelări ale acestora, urmate de mutilare (căderea unor porţiuni sau a întregii formaţiuni anatomice)
Salmoneloza puilor de găină
Denumită de specialişti ca pulloroză, boala este produsă de un germen bacterian din grupa enterobacteriaceelor – Salmonella pulorum. Boala este cunoscută popular şi sub numele de diareea albă a puilor.
Sunt receptivi la această îmbolnăvire puii de găină în primele 10 – 14 zile după eclozionare, până la 3 – 4 săptămâni, mai rar puii de curcă, fazan, bobocii de raţă sau puii păsărilor sălbatice. Boala poate afecta şi păsările adulte care fac însă, în marea majoritate a cazurilor, forme inaparente sau şterse de boală, devenind purtătoare şi transmiţătoare de germeni.
Boala se poate transmite de la o generaţie la alta, prin ouăle infectate (transmitere verticală), dar şi prin sursele amintite mai sus (transmitere orizontală
Simptomele observate în cazul puilor mici sunt dominate de inapetenţă, adinamie, sete, şi somnolenţă. Puii stau cu aripile lăsate, adesea sprijiniţi în cioc, piuie continuu şi au diaree de culoare albă-cretacee. Materiile fecale aglutinează puful pericloacal şi formează un dop albicios care împiedică eliminarea în continuare a dejecţiilor, determinând dilatarea abdomenului.
În cazul puilor mari, atunci când procentul de îmbolnăvire este mic se izolează păsările bolnave, se sacrifică şi se ard cadavrele. După dezinfecţia adăposturilor şi a ustensilelor, se încearcă prevenţia medicamentoasă a îmbolnăvirilor la puii sănătoşi prin utilizarea de medicamente (antibiotice sau sulfamide), după prescripţiile medicului veterinar.Loturile de păsări contaminate nu vor fi destinate reproducţiei.
În cazul salmonelozelor aviare şi a pullorozei în mod special, nu se aplică măsuri de profilaxie specifică prin vaccinare
Pseudopesta aviară
Pseudopesta aviară sau boala de Newcastle (cunoscută în regiunile din Moldova şi sub numele de ciumă a găinilor) este o boală virală, extrem de contagioasă, care evoluează predominant la galinacee, la toate vârstele, sub forma de epizootii pustiitoare, cu caracter septicemic. Boala apare şi la curci, bibilici, fazani sau purumbei. Palmipedele nu sunt receptive la formele naturale de boală.
Rezistenţa virusului pseudopestei aviare este foarte mare. El rămâne activ în intervalul unui pH cuprins între limitele 3 – 16. Temperaturile joase, de aproximativ - 20°C, în condiţii de întuneric şi uscăciune îl conservă aproximativ 3 ani, în timp ce la +4°C acesta rezistă 3 – 4 luni în sânge şi 6 luni în apă.
Sursele de infecţie sunt reprezentate de păsările bolnave şi de cadavrele acestora, de solul contaminat, apa şi aşternutul, precum şi de diverse obiecte folosite în comun în adăposturi. Boala se manifestă în principal sub trei forme clinice:
- forma supraacută este caracterizată prin lipsa simptomelor clinice evidente.
- forma acută a bolii este însoţită de hipertermie (43 - 44°C), inapetenţă, polidipsie, somnolenţă, exsudat mucos, abundent în cavitatea bucală, cu scurgerea lui din cioc. Semnele clinice sunt alarmante. Respiraţia este dificilă, adesea horcăitoare, iar pasărea scoate, din când în când, ţipete cârâitoare.
- forma subacută este caracterizată prin aceleaşi manifestări clinice, dar cu o evoluţie lentă. Ea poate dura aproximativ 2 săptămâni. Această formă de boală este întâlnită mai frecvent la păsările adulte care dezvoltă adesea formele nervoase ale bolii şi mor în proporţie de 30 – 40%.
Coccidioza (eimerioza) puilor de găină
Îmbolnăvire cu etiologie parazitară, eimerioza este produsă de un sporozoar (parazit unicelular) cu tropism pentru celulele epiteliale ale cecumurilor sau ale altor segmente ale tubului digestiv.
Simptomatologia diferă în funcţie de forma evolutivă a bolii, precum şi de vârsta şi rezistenţa gazdelor afectate.
- forma acută a bolii apare la aproximativ o săptămănă de la contaminare. Puii devin abătuţi, au semne de polidipsie şi inapetenţă,
- forma subacută de boală se manifestă la puii mari. Aceştia au apetitul scăzut, diaree intermitentă, apoasă sau cu strii de sânge, uneori prezintă pareze sau paralizii ale membrelor. Mortalitatea este mai mică – de aproximativ 15 – 25%, dar randamentul productiv rămâne scăzut.
- forma cronică se exteriorizează printr-un apetit capricios, neregulat, precum şi printr-un randament scăzut al puilor. Leziunile enterice sunt minime, acestea apărând adesea sub forma de depozite fibrino-necrotice, localizate.
Parazitismul cu căpuşe
Argasidele sunt deosebit de rezistente în toate stadiile evolutive. Frigul iernii nu le distruge şi pot supravieţui o foarte lungă perioadă de timp fără să sugă sânge.
Ciclul biologic al parazitului Dermanissus gallinae este diferit de cel al argasidelor. Căpuşele de adăpost sunt considerate vectori pentru o serie de boli, cum ar fi: spirochetoza aviară, holera şi altele. În plus, alături de efectele spoliatoare, demne de luat în seamă sunt şi leziunile iritativ-mecanice, produse păsărilor, ca şi agitaţia continuă pe care o determină în efectiv.
Infestaţiile masive pot produce stări grave de anemie , intoxicaţii şi moartea păsărilor.
