sâmbătă, 4 august 2007

Recunoasterea sexului la pasari

Recunoaşterea sexului la păsările domestice


Sexarea se poate face după următoarele criterii :

1. După caracterele de culoare la găini în special.

Rasa Playmouth Rock la 1 zi : femelele sunt de culoare neagră şi au fluierele pigmentate, iar masculii au puful mai deschis şi prezintă o pată albă argintie pe creştetul capului sau în dreptul guşei, fluierele sunt nepigmentate.
La rasele Rhode Island şi New Hampshire femelele prezintă pe cap o pată cu două benzi pe spinare, lucru care nu se observă la masculi. După culoarea aripilor : masculii prezintă o pată albă deasupra şi pe marginea anterioară a membranei brahiale, care în general lipseşte la femele. Dacă se întâmplă să existe astfel de pete şi la femele, acestea vor fi situate spre vârful aripilor.
La găinile Leghorn, varietatea brună, femelele au puful mai deschis, prezentând pe partea dorsală, de la cap la coadă, o dungă maro închis conturată cu puf alb. La masculi puful este de culoare mai închisă cu o dungă maro-închis pe spinare.
Deoarece sexarea puilor după culoarea pufului este mai facila, geneticienii au creat găini autosexabile prin introducerea genelor S (silver-argintiu) şi s (golden-auriu). Genele s şi S sunt plasate pe cromozomii sexului şi se transmit înlănţuit cu sexul. Schema este următoarea :
Masculi-c. aurie Femele-c.argintie
(ss) x (S-)
Masculi- c. Argintie Femele-c. Aurie
(Ss) (s-)

2. După viteza de îmbrăcare cu penaj

Există două variante după îmbrăcarea cu penaj :
- îmbrăcare înceată cu penaj, datorită genei K (slow), dominantă, înlănţuită cu sexul, respectiv
- îmbrăcare rapidă cu penaj, datorită genei k (fast), recesivă, alela genei K, înlănţuită cu sexul.
Schema este următoarea :
Masculi-FAST Femele- SLOW
(kk) x (K-)



Masculi- SLOW Femele- FAST
(Kk) (k-)

Îmbrăcare înceată cu penaj
La momentul ecloziunii , remigele primare sunt mai scurte sau la fel de lungi ca penele de acoperire
Îmbrăcare rapidă cu penaj
La momentul ecloziunii, remigele primare sunt mai lungi decât penele de acoperire.
Diferenţierea puilor după viteza de îmbrăcare cu penaj se poate face cu destulă uşurinţă la vârsta de 10 zile.
La această vârstă puii cu îmbrăcare rapidă prezintă cel puţin 6 remige primare şi 6 remige secundare care formează o linie continuă frumos arcuită atunci când aripa este desfăcută.
Puii cu îmbrăcare târzie au la această vârstă penele mai puţin dezvoltate, lungimea remigelor secundare fiind cu aproximativ o treime mai mică decât a remigelor primare, astfel că atunci când aripa este desfăcută se observă două curbe întrerupte, una pentru remigele primare şi alta pentru remigele secundare.
La ecloziune se face aprecierea sexului şi se observă că puicuţele de 1 zi din rasele cu îmbrăcare rapidă au 6-8 remige primare, bine dezvoltate în raport cu penele de acoperire, care sunt cu două treimi mai scurte, iar remigele primare sunt în număr de 7, bine dezvoltate aproape ca şi primarele, şi depăşesc tectricele în lungime.
Masculii din rasele cu îmbrăcare rapidă au 3-5 remige primare şi secundare, mai scurte decât la femele, având lungimea egală cu cea a tectricelor.
La puicuţele cu îmbrăcare tardivă, cele 6-8 remige primare sunt mai lungi decât tectricele, iar la masculii din rasele cu îmbrăcare tardivă remigele primare au o lungime mai mică decât cea a tectricelor.

3. Cu ajutorul aparatului de sexat

Aparatul de sexat se compune din : cutia apararului şi aparatul propriu –zis. Aparatul propriu-zis este compus din sondă transparentă care se introduce prin cloacă în intestinul puiului pânî la nivelul regiunii lombare. Imaginea luminoasă din vârful sondei este retransmisă într-un ocular. Tubul de iluminare care este prevăzut cu o lampă incandescentăa cărei poziţie poate fi reglată în plan şi pe înălţime cu ajutorul unor inele cu filet. Corpul oglinzii se găseşte deasupra tubului de iluminare şi prezintă în interior o oglindă montată la unghi de 45 de grade a cărei centru are o porţiune neargintată.
Tubul ocular cuprinde ocularul propriu-zis prevăzut cu două lentile din care una este mobilă. Razele luminoase trec prin tubul de iluminare, sunt reflectate de oglindă în sondă, imaginea din vârful sondei traversează oglinda prin partea transversală centrală fiind mărită de două ori de lentila ocularului.
Cutia aparatului cuprinde : instalaţia electrică pentru reducerea tensiunii şi reglarea intensităţii luminoase (voltmetru şi potenţiometru).
Pentru determinare aparatul se ţine în mâna dreaptă, fiind prins de corpul oglinzii cu tubul de iluminare în jos. Puiul se prinde în mâna stângă cu gâtul între degetul mic şi inelar. Degetul mare se sprijină pe abdomen, prin presare se elimină lichidele intestinale. Sonda se intoduce prin cloacă în intestin printr-o mişcare circulară, sonda ajungând aproape într-o poziţie paralelă cu spinarea puilor.
Masculii prezintă două testicule de culoare alb gălbuie care seamănă cu bobul de orez.
Femelele prezintă un ovar stâng, bine dezvoltat de culoare alb gălbuie de formă triunghiulară cu un capăt mai ascuţit, ovarul drept fiind atrofiat.
Powered By Blogger